Gazele din Marea Neagră reprezintă speranța mult doritei independențe energetice, iar contextul actual cu siguranță ne-a arătat că avem oportunitatea de a nu fi la mâna Rusiei, cel puțin în domeniul energiei. Rămâne de văzut dacă și facturile la gaze vor reflecta statutul nostru de țară cu rezerve naturale! Data de 15 iunie reprezintă un prim pas, data când au fost introduse în Sistemul Naţional de Transport primele gaze naturale extrase din cel mai nou proiect devenit operațional, cel al americanilor de la Black Sea Oil & Gas SA (BSOG), după cum a anunțat compania printr-un comunicat de presă.
Black Sea Oil & Gas SA („BSOG”) împreună cu partenerii săi de concesiune, Petro Ventures Resources SRL („Petro Ventures”) şi Gas Plus Dacia SRL („Gas Plus”), anunță începerea ȋn această după-amiază a producţiei de gaze din Proiectul de Dezvoltare Gaze Naturale Midia („Proiectul MGD”) şi introducerea primelor gaze în Sistemul Naţional de Transport („SNT”).
Anul acesta se estimează o producţie de 0,5 miliarde de metri cubi de gaze. Producţia la platou va fi de aproximativ 1 miliard de metri cubi de gaze/an pentru următorii trei ani din cei zece ani de viaţă estimaţi pentru zăcămintele Ana şi Doina.
Proiectul MGD este primul proiect nou de dezvoltare a gazelor naturale din platoul continental românesc al Mării Negre din ultimii 30 de ani și singurul proiect ȋn dezvoltare aflat în derulare astăzi. Acesta constă în cinci sonde de producţie (o sondă submarină la zăcământul Doina şi patru sonde de producţie la zăcământul Ana), o platformă de producţie monitorizată şi operată de la ţărm, amplasată pe zăcământul Ana şi o conductă submarină de 126 km care asigură transportul gazelor până la noua staţie de tratare a gazelor („STG”) din comuna Corbu, judeţul Constanţa. Gazele tratate sunt livrate în SNT la staţia de măsurare a gazelor aflată în incinta STG.
Mark Beacom, Directorul General al BSOG, a declarat: „A fost un drum lung și plin de provocări pentru a ajunge, în sfârșit, în acest moment important pentru țară. Proiectul MGD a marcat o serie de premiere pentru România, toate realizate în timpul unei pandemii și, mai recent, a unui conflict în Ucraina care amenința să afecteze operațiunile din Marea Neagră.
Rezultatul tuturor acestor eforturi este că Proiectul MGD asigură nu doar 10% din cererea de gaze a României, ci și deschide calea, poate chiar utilizând infrastructura proiectului nostru, altor proiecte de dezvoltare din platoul continental al Mării Negre aparţinând României. De asemenea, acest proiect lansează o serie de inițiative de dezvoltare a energiei verzi, ceea ce face ca MGD să devină o infrastructură integrată de tranziție energetică.”
Foto: BSOG










