Deși stă călare pe o avere de zeci de milioane de euro, Regia Autonomă de Exploatare a Domeniului Public și Privat Constanța – RAEDPP, nu găsește câteva sute de lei pentru a repara locurile de joacă din Țara Piticilor, pe care o administrează. Cele mai multe leagăne sunt în stare bună, dar există și câteva locuri de joacă rupte, ruginite, cu muchii tăioase, care îi pot răni pe copii. În același timp, mașinile RAEDPP sunt folosite ilegal în interesul unor apropiați ai conducerii Regiei. Nu sunt singurele nereguli din zona respectivă.
Una dintre cele mai cinice și mai dezgustătoare metode de captare a bunăvoinței votanților presupune implicarea (și exploatarea) copiilor. ”Baby kissing” se numește procedeul, iar candidatul care vrea să pară o bomboană de om ia în brațe un copilaș livrat în public de staff -ul de campanie și se fotografiază de zor cu el.
O formă primitivă de manipulare, la care s-a pretat fără scrupule și fostul șef al Protecției Consumatorilor Constanța, Horia Constantinescu, atunci când căuta capital de imagine pentru viitoarea candidatură la Primăria Constanța.
Horia Constantinescu a pus în scenă o variantă mai subtilă, bazată tot pe grija față de copii și a speculat revolta constănțenilor față de starea locurilor de joacă aflate în paragină, în urmă cu 3-4 ani. A urmat un pressing insistent pe subiectul acesta la adresa Primăriei și a fostului edil-șef Decebal Făgădău. ”Copiii, cei care sunt primii în aceste spații, au nevoie de recreere, nu de a parcurge un spațiu cu peripeții! Căutăm soluții împreună“ spunea, în 2017, Horia Constantinescu, citat de CTNews.ro.
Altfel decât și-ar fi dorit, Horia Constantinescu a ajuns, în cele din urmă, în echipa de conducere a Primăriei Constanța, adus de primarul Vergil Chițac.
Constantinescu a uitat acum de siguranța copiilor și se ocupă de chestiuni de oameni mari – locuri de parcare, regulamente privind îngrijirea spațiilor verzi de la bloc etc.
Locurile de joacă au rămas în grija RAEDPP, în fruntea căreia a ajuns Stere Hira. RAEDP gestionează inclusiv Țara Piticilor din Parcul Tăbăcărie, un loc de recreere frecventat, zilnic, de sute de părinți și copii.
Cu toate că cele mai multe spații de joacă sunt în stare bună, există câteva leagăne și instalații care îi pot răni pe copii. Trepte din lanț rupte, prinse grosolan cu sârme cu capete ascuțite, planșe distruse parțial, cu muchii tăioase și piese de legătură ruginite, instalații descentrate, ale căror componente mobile pot prinde între ele un deget de copil etc.
Am reclamat situația la Primăria Constanța ca simpli cetățeni. Răspunsul: unele locuri de joacă au fost reparate (poate sârma aceea!?), altele vor fi reparate curând, mulțumim pentru sesizare.
A trecut, de atunci, mai mult de o lună și nu s-a schimbat nimic. În fiecare zi, în fiecare oră în care RAEDPP amână reparațiile acestea minore, un copil se poate răni. Vi se par mărunțișuri? Impresia dispare, când îți auzi copilul plângând, pentru că s-a lovit la o astfel de instalație defectă. Și, tocmai pentru că sunt mărunțișuri, ar fi trebuit să fie reparate demult.
În același timp, Ordinea.ro a surprins cum mașinile instituției conduse de către directorul Stere Hira transportau un copil , preluat dintr-o locație care aparține familei Hira. Se poate puțină grijă și pentru copiii cetățenilor de rând, domnule director?
Nu sunt singurele nereguli din Țara Piticilor
Chestiuni pe care este aproape jenant să le iei în discuție sunt gestionate deficitar. Toaletele ecologice, de exemplu.
Sunt doar vreo 3 cabine (pentru că a patra este încuiată cu lacăt, probabil de paznici), grupate într-un singur colț al parcului, înspre mall. Sunt puține și distanța până la ele poate fi prea mare, pentru un părinte care trebuie să rezolve o urgență cu un copil mic.
Sunt relativ practicabile, dar sunt departe de starea în care se obliga să le mențină eterna cîștigătoare a contractelor din domeniu, firma Envirotech (deținută, la un moment dat, de soțul doamnei Ani Merlă, director în Primărie). Uite că Envirotech a avut noroc și acum. Asta, a propos de deschiderea orașului către investitori, către mediul economic, către concurență etc etc etc. Toate astea, clamate nu demult, de domnul primar Vergil Chițac.
Apoi, cișmelele. În Constanța au fost zile de caniculă și, probabil, vor mai fi. În Țara Piticilor funcționează o singură țâșnitoare, dintre cele 3 existente. Robinetul din partea de jos, unde se puteau spăla copiii pe mâini și de unde se putea reumple o sticlă, este defect. Îi lipsește un banal mâner. Ce e așa de greu, domnule director?
Celelalte două cișmele, frumoase, din inox strălucitor (precum cea din poza de mai jos), probabil că și destul de scumpe – au secat.
Până la directorul Stere Hira, însă, primul responsabil cu situația din Țara Piticilor este un misterios domn administrator pe nume Vasile.
De obicei, după ora 13.00 nu mai este de găsit, ni s-a spus. Poate că domnul Vasile lucrează cu jumătate de normă. Sau este de părere că nu mai are nici un rost să mai stea la serviciu, după ce a rezolvat absolut tot ce era de rezolvat în prima parte a zilei.
Și poate că RAEDPP nu reușește să gestioneze așa cum ar trebui domeniul public al orașului pentru că se ocupă, în același timp și de domeniul privat al supermarketului Cora, aflat în apropiere. O fi având prea multe pe cap.
Pentru că, iată, după niște căsuțe ale paznicilor din Țara Piticilor, stau dosite mai multe cărucioare de cumpărături de la Cora.
Asta impune ori un spor la salariu pentru cumul de atribuții, ori cere o explicație pentru un foarte posibil caz de furt.
***
UPDATE
În ziua publicării articolului, locurile de joacă defecte au fost izolate sau demontate. De asemenea, cișmelele au fost repuse în funcțiune, iar cărucioarele de cumpărături ale Cora au fost îndepărtate (unde, nu știm).
Așteptăm repararea sau înlocuirea grabnică a locurilor de joacă deteriorate.
















