A cincea ediție a celui mai mare festival de pe o plajă din Europa vine cu un concept nou și un milion de motive să iubești vara anului viitor. Organizatorii anunță că festivalul Neversea 2023 va avea loc între 6 și 9 iulie, pe plaja Neversea Beach din Constanța. TimpCiteste mai mult…

După ani de șicane și bâlbe legislative din partea statului român, gigantul petrolier ExxonMobil a renunțat la proiectul de exploatare a gazelor naturale din Marea Neagră.  *** Este oficial, a apărut pe site-ul Bursei de Valori București documentul privind încheierea negocierilor dintre Romgaz și ExxonMobil prin care statul român, acționarulCiteste mai mult…

Până marți, 31 august, se mai poate vizita expoziția „Povestiri de altădată“, găzduită de Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin“. Evenimentul este organizat de Asociația Filateliștilor „Tomis“ Constanța, iar programul de vizitare este între orele 14,00 – 20,00.    Pentru că noi deja am vizitat-o, pot spune că aCiteste mai mult…

Ca la fast-food, vă punem ingredintele situației dinainte, ca o șaorma la farfurie. O șaorma cu de toate și cu toți cei responsabili. Poate țineți minte că municipiul Constanța a fost singurul mare oraș din România care a petrecut în carantină trecerea dintre ani. Semn că pandemia a fost strunităCiteste mai mult…

Articol fara diacritice, un copy-paste lenes de pe Facebook, dintr-o dupa-amiaza lenesa de duminica, din varful patului. *** Souvlaki Bar, cel de pe bdul Tomis, acum doar cu livrare acasa (o avea si cateva mese pe trotuar?). Am luat asa: – doua portii de suflaki de pui; – o salataCiteste mai mult…