Pandemia de Covid a provocat schimbări majore în situațiile financiare ale celor două mari companii constănțene din domeniul petrolier, la care statul este acționar (prin Ministerul Energiei): Oil Terminal SA și Rompetrol Rafinare SA. Potrivit datelor din situațiile financiare, acestea au avut o evoluție foarte diferită față de anul trecut. În cazul Oil Terminal, situațiile financiare arată o creștere spectaculoasă, iar pentru Rompetrol Rafinare pandemia a însemnat trecerea pe pierdere după ani buni de profit care au clasat-o în topul firmelor constănțene.
Potrivit situațiilor financiare preliminare, Oil Terminal SA a înregistrat o creștere a principalilor indicatori economici: cifra de afaceri – 14%, veniturile totale – 15%, EBITDA (încasări înainte de aplicarea taxelor și dobânzilor) – 19,2%. Profitul net estimat în 2020 consemnează o creștere de aproape jumătate din valoarea celui realizat în anul anterior, 47,8% în valoare de 3.548 mii lei.
Ceea ce pentru economie a fost un factor negativ, mai exact scăderea consumului de produse petroliere pe fondul pandemiei și a interdicțiilor asociate, pentru Oil Terminal SA Constanța a constituit un avantaj. Compania ocupă o poziție strategică în zona Mării Negre, fiind cel mai mare operator de produse petroliere pe mare, specializat în vehicularea țițeiului, produselor petrochimice lichide și a altor produse și materii prime în vederea import/exportului și tranzitului. În plus, scăderea prețurilor la nivel internațional pentru produsele petroliere a favorizat depozitarea acestora, fapt care a condus la facturi mai mari emise de Oil Terminal clienților săi care apelează la servicii de depozitare. În condițiile unei evoluții pozitive a societății, este foarte posibil ca acționarii să primească dividende, dacă acest lucru va fi decis de Consiliul de Administrație al companiei. Dar, cu siguranță, bilanțul pe plus va fi o veste bună pentru cei care dețin acțiuni cu simbolul OIL pentru că, în ultima perioadă au crescut cotațiile acestora, compania fiind listată la Bursa de Valori București.
Scăderea cererii de combustibili se vede în bilanțul Rompetrol
Nu același lucru se poate spune despre acționarii Rompetrol Rafinare, care nu vor fi bonificați prin dividende, compania fiind pe pierdere. Potrivit datelor financiare prezentate în cadrul unui comunicat de presă „compania a înregistrat anul trecut o cifra brută de afaceri de circa 3,5 miliarde USD, în scădere cu 33% față de indicatorul similar din 2019. În același timp, rezultatul operaţional consolidat (EBITDA) a consemnat o scădere, ajungând la aproape un milion de dolari, iar rezultatul net a înregistrat o valoare negativă de 220 de milioane USD“. În respectivul comunicat de presă, reprezentanții companiei precizează că „măsurile restrictive adoptate pe plan intern si regional/internaţional pentru protejarea şi limitarea răspândirii COVID-19 s-au reflectat şi în scăderea abruptă a cererii pentru produsele petroliere (carburanţi auto, combustibil pentru sectorul aviatic), o volatilitate ridicată a cotaţiilor internaţionale pentru carburanţi, dar şi în marjele negative de rafinare. De exemplu, marja netă de rafinare înregistrată de rafinăria Petromidia Năvodari a coborât anul trecut la o valoare negativa de -11,2 USD/tonă, de la o valoare pozitivă de 13,7 USD/tonă în 2019. Impactul măsurilor adoptate la nivel european s-a reflectat în evoluţia capacităţii de rafinare din 2020, care a consemnat o scădere de aproximativ 50 millioane de tone ţiţei/an (unităti închise, trecute în conservare sau convertite) faţă de 2019. La acest nivel, s-au adăugat alte 100 milioane de tone afectate temporar, pentru alinierea la condițiile din piaţă (revizii tehnice, reducerea gradului de procesare – de la o medie de 80-85% în 2019 la circa 70% în 2020).“
De menționat că principalul angajator al orașului Năvodari, Rompetrol Rafinare SA, a fost cea mai profitabilă companie din Constanța în anul 2018, depășind performanțele economice ale portului Constanța, potrivit clasamentului din Topul firmelor din județul Constanța realizat de Camera de Comerț. În plus, Rompetrol Rafinare a deținut prima poziție la capitolul întreprinderi mari din domeniul fabricarea produselor obținute din prelucrarea țițeiului în topurile din 2016, 2017 și 2018.
Foto: Actualitatea 24










