Recent, țara noastră a fost co-organizator al conferinței „Educație financiară pentru copii și tineri în Europa de Sud-Est”, susținută anual de OCDE – Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. La fel ca cele mai multe evenimente, conferința s-a desfășurat online și a reunit participanți din cele mai îndepărtate colțuri ale lumii.
Printre vorbitori s-au numărat: André Laboul, președinte al INFE (Rețeaua Internațională pentru Educație Financiară, structură creată de OCDE) și consilier principal pentru afaceri financiare la OCDE, Leonardo Badea, viceguvernator, Banca Națională a României, Jean Badea, subsecretar de stat la Ministerul Educației și Cercetării (MEC), România, Daniel Armeanu, vicepreședinte, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), România, Sergiu Oprescu, președintele Consiliului de Administrație al Asociației Române a Băncilor (ARB), Flore-Anne Messy, șef asigurări, pensii private și piețe financiare, OCDE, Valentin Lazea, economist șef, Banca Națională a României, Olaf Simonse, șef al Platformei Money Wise, Ministerul Finanțelor din Olanda și mulți alții.
Potrivit unui comunicat de presă emis de OCDE cu ocazia aceste conferințe, se remarcă declarațiile câtorva vorbitori:
André Laboul, președintele Rețelei Internaționale pentru Educație Financiară a felicitat țările participante pentru implicarea lor și cooperarea în domeniul educației financiare, demersuri începute încă din 2018.
Michel Heijdra, director în cadrul Ministerului de Finanțe al Olandei a menționat că „Realitatea de astăzi a pandemiei de COVID-19 a mutat educația financiară pe primul loc în agenda publică din multe țări. Un factor cheie în succesul financiar este să utilizăm banii eficient și să gândim în perspectivă. Cu cât copii vor fi învățați să aibă aceste deprinderi de la vârste fragede, putem pune o fundație pentru viitoarea reziliență financiară“.
Leonardo Badea, viceguvernator al Băncii Naționale a României a reamintit că „inovația și alte procese complexe pun o presiune uriașă pe educație. Mințile tinere duc învățarea la un cu totul alt nivel, la care uneori este greu să ajungă profesorii sau factorii de decizie. Trebuie să învățăm despre învățare, să ținem pasul cu nevoile tinerei generații. Simplitatea, aspectul practic, interactivitatea – sunt doar câteva dintre virtuțile educației de astăzi“.
„Pandemia Covid-19 a arătat încă o dată că nivelul scăzut al educației financiare a crescut vulnerabilitatea și inegalitățile financiare. Noi toți trebuie să găsim noi abordări inovative de promovare a educației financiare pentru a asigura securitatea financiară pentru o largă majoritate a populației.“, a afirmat Daniel Armeanu, vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară.
Sergiu Oprescu, președintele Consiliului de Administrație al Asociației Române a Băncilor a punctat faptul că „Un obiectiv important este creșterea nivelului de educație financiară. Educația financiară este, practic, materialul pe care brodăm valorile europene în toate țările. Dar educația financiară nu este un sprint, este un maraton care trebuie continuat de către mai multe generații. Acest copac nu va face fructe rapid fructe, mai ales dacă ne ocupăm de el o dată la 4 ani. Acesta trebuie să fie un efort al întregii societăți.“
„Reprezentanții Băncii Naționale a României, alături de cei ai Ministerului Educației și Cercetării, Ministerului Finanțelor Publice, Autorității de Supraveghere Financiară, Asociației Române a Băncilor, precum și de experți în educația financiară din regiune și alte țări OECD au participat timp de două zile la prezentări și dezbateri interactive privind experiențele de bună practică, realizările și provocările în îmbunătățirea educației și incluziunii financiare. Un punct important a fost identificarea unor metode eficiente de adaptare a canalelor de transmitere a cunoștințelor de educație financiară către publicul țintă în contextul pandemiei COVID-19.“, se arată în comunicatul BNR.
Foto: pexels.com










