Ministerul Sănătății a publicat, luni, harta localităților din România cel mai afectate, în ultimele 14 zile, de numărul cazurilor de Covid 19. Iar lista e plină de surprize pe care, în perioada de carantină, nu le-ar fi ghicit nimeni. Explicăm puțin mai jos.
CA SĂ VEZI CARE E SITUAȚIA LA TINE, CLICK AICI.
Criterul de apreciere este numărul de cazuri noi, din ultimele două săptămâni, raportat la mia de locuitori.
În localitățile unde acest indice este mai mare de 1,5, școala va reîncepe doar online.
În județul Constanța, în această situație se află numai comuna Cuza Vodă, care ocupă prima poziție a clasamentului, cu o rată de 3,49 la mia de locuitori, la mare distanță de celelalte localități din lista publicată de Ministerul Sănătății. De exemplu, pe locul al doilea se află Bărăganu, cu 0,92 de cazuri la mia de locuitori.
La prima vedere, situația de la Cuza Vodă nu este de natură să mire pe nimeni, dat fiind faptul că autoritățile au fost obligate, în luna aprilie, să instituie carantina pentru o parte a așezării, după ce DSP a constatat că există un risc epideologic crescut, iar populația din zonă, considerată defavorizată, nesocotește normele de siguranță sanitară.
Primarul comuniei, Viorel Dulgheru a anunțat, luni seara, că, în aceste condiții, elevii vor învăța de acasă, online.
Acum, însă au de suferit toți cei 3.600 de locuitori ai comunei. Pe lângă dificultatea de a învăța online, pe lângă lipsa echipamentelor potrivite, mai adăugăm și complicațiile cauzate de faptul că unul dintre părinți ar trebui să stea acasă, cu copilul. Statul le oferă un ajutor financiar de 75% din salariu, însă, în termeni reali, e greu de apreciat câți patroni acceptă o astfel de situație și nu caută imediat un înlocuitor.
***
Urmează surpriza și întrebările promise în titlu. Dacă cineva a fost tentat să creadă că explicația are legătură cu vreo etnie anume – ei, bine, cum ziceam – surpriză! Sau, poate că nu este deloc o surpriză.
Da, este adevărat, în Cuza Vodă există o numeroasă comunitate de romi. Dar întâlnim romi și la Castelu, unde formează o pătură săracă de peste 20% din populația așezării.
Iar incidența cazurilor de Covid 19 este de numai 0.18! Și la Dobromir sunt mulți romi foarte săraci și cu o educație precară. ZERO LA MIE. Rata incidenței cumulate este de zero la mie.
Care este explicația? De ce există atât de mari diferențe între comunități la fel de sărace și la fel de slab educate, care nu prea au de unde să scoată, la orice oră, 50 de lei pentru un set de măști de protecție?
Și să mai observăm ceva: la Babadag, în județul Tulcea, a fost, de asemenea, nevoie de carantină parțială. Acum, indicele de infectare cu Covid 19 este de numai 0.19 la mia de locuitori.
Tot în județul Constanța, primarul din Hârșova cerea ajutor, copleșit de gradul de indisciplină al unei părți a populației. Acum, incidența Covid 19 la Hârșova este de numai 0,27 de cazuri la mia de locuitori. Contrar unei logici aparent elementare, cifrele nu ne lasă să dăm vina pe nesăbuiții care, prin atitudinea lor, ar propaga boala în comunitate. Doar Cuza Vodă pare că se înscrie în acest tipar. Fapt care, comparat cu atâtea contraexemple, pare să o scoată din acest tipar contraintuitiv.
De ce se întâmplă așa!? Probabil că este încă una dintre necunoscutele acestei pandemii, care ne-a răscolit viețile, în ultima jumătate de an. În zilele viitoare, vom încerca să obținem o explicație de la sociologi și specialiști în politici de sănătate publică.
Și, pentru că vrem și de data aceasta să încheiem optimist, iată lista comunelor unde puteți accepta mai liniștiți invitația la un party, la o cumetrie, un cules de vie sau alt happening câmpenesc de acest fel. Așadar, așezările rurale cu ZERO cazuri de covid la mia de locuitori, în ultimele două săptămâni:
…. urma să le transcriem, dar, la ora asta (1.59 AM), după ce am văzut câte sunt și câte mai avem de făcut, vă rog să acceptați această poză. Unde nu înțelegeți scrisul, întrebați.











