UPDATE – O veste tristă: Alexandru Mereuță, unul dintre cei mai îndrăgiți actori ai Constanței, s-a stins din viață, la vârsta de 93 de ani. Cetățean de Onoare al municipiului Constanța, urma să fie recompensat cu un teren din zestrea orașului.
*****
Douăsprezece personalități ale municipiului Constanța urmează să fie împroprietărite gratuit cu suprafețe de teren cuprinse între 300 și 500 de metri pătrați, în cadrul ședinței de Consiliu Local Municipal convocate luni, 21 septembrie.
Este vorba despre reprezentanți ai mediului academic și cultural, sportivi și artiști, care au obținut, în anii trecuți, titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Constanța.
Astfel, Adrian Bavaru și Victor Ciupină, foști rectori ai Universității ”Ovidius”, vor deveni vecini, pe loturi situate unul lângă celălalt, pe strada Prelungirea Bucovinei. Sunt cele mai bune terenuri dintre cele care vor fi atribuite cu această ocazie, amplasate (aproximativ) deasupra plajei Trei Papuci, în spatele Spitalului Militar.
Din planurile de situație reiese că în fața terenurilor respective nu se mai poate construi nici un imobil care să obtureze vederea splendidă la mare. Conform Imobiliare.ro, în zona menționată, terenurile de acest fel se vând cu 520 de euro metrul pătrat, astfel încât parcelele pe care le vor primi Adrian Bavaru și Victor Ciupină, cu suprafațe de aproape 500 de metri pătrați, ar valora, fiecare, 250.000 de euro.
În aceeași zonă, tot pe strada Prelungirea Bucovinei, dar puțin mai departe de ieșirea directă la plajă, va primi un teren de 500 de mp fosta directoare a Direcției Județene pentru Sport și Tineret Constanța, Elena Frâncu.
Ilie Floroiu, legendarul atlet constănțean, deținătorul unor recorduri care rezistă de aproape jumătate de secol, va fi împroprietărit cu un teren de 500 de mp, situat pe strada Salonic, o zonă de lux a Constanței, cunoscută drept ”La consilieri”.
Vecini vor fi și tenismenii constănțeni Andrei Pavel și Horia Tecău. Ei vor fi împroprietăriți undeva, în zona Inel 1. Tot din lumea sportului, jucătoarea de tenis de masă Elisabeta Samara va deveni proprietara unui lot valoros, situat pe Aleea Voinicului, în cartierul de blocuri de vis-a-vis de City Park Mall, mărginit, la nord, de strada Soveja.
Alături de aceștia, vor mai fi recompensați cu terenuri în diferite alte zone ale orașului (KM 5 etc) Anaid Tavitian, cunoscutul teatrolog constănțean, Daniela Sofronie, multipla campioană olimpică și europeană la gimnastică, Alexandru Mereuță, decanul de vârstă al actorilor constănțeni, binecunoscuta actriță Elena Ploscariu, de la Teatrul de Stat din Constanța și contraamiralul de flotilă în rezervă Niculae Ștefan.










