Plăți contactless și interes pentru economisire – COVID-19 a schimbat comportamentele financiare ale românilor
Pandemia a dus la schimbarea unor obiceiuri inclusiv în relația românilor cu banii. Astfel, un sondaj al McKinsey & Company arată că românii au apelat mai des la plăţile contactless şi au căutat opţiuni de economisire. În plus, tot mai mulți români apelat la internet banking sau la canalele digitale pentru interacțiunea cu băncile. Potrivit sondajului, peste 30% dintre consumatorii români au făcut mai multe plăţi contactless în detrimentul numerarului și este probabil ca această tendinţă să continue, mai ales că peste 40% dintre respondenţi intenţionează să reducă sau să înceteze să utilizeze numerar în următoarele luni.
În contextul unei crize financiare iminente, tot mai mulți români sunt preocupați să economisească, în timp ce 45% preferă să fie precauţi în ceea ce priveşte cheltuielile. Alte motive pentru reducerea cheltuielilor gospodăriei sunt instabilitatea locului de muncă şi costurile potenţiale pentru sănătate, pentru ei şi familiile lor.
Industria balneară, în pericol de faliment
Întreaga industrie a ospitalității a avut de suferit, dar cel mai afectat pare a fi sectorul balnear și SPA, după cum avertizează Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear din România (OPTBR). Reprezentanții OPTBR susțin că peste 60% din companiile acestei industrii nu vor supravieţui până la sfârşitul acestui an dacă măsurile de redeschidere nu vor fi adoptate „foarte curând“. Un prim pas pozitiv este redeschiderea restaurantelor, dar mai sunt necesare și alte măsuri (cum ar fi redeschiderea piscinelor din interiorul unităților de cazare) pentru că turiştii nu vin în staţiuni balneare „doar pentru a servi masa“, mai susțin investitorii din industria balneară.
România este al doilea cel mai mare producător de gaze naturale din UE
Potrivit unui raport al Direcţiei Generale pentru Energie din cadrul Comisiei Europene, România a rămas pe locul doi în topul ţărilor care extrag gaze naturale, în contextul în care producţia de gaze a Uniunii Europene a scăzut cu 23% în primul trimestru al acestui an. Primul loc al topului este ocupat de Olanda cu 7,2 miliarde de metri cubi, în scădere de la 10,6 miliarde de metri cubi în trimestrul întâi din 2019. România a avut o producţie de 2,5 miliarde de metri cubi, în scădere cu 5%, de la 2,6 miliarde de metri cubi. Perimetrul Neptun din România, cea mai mare descoperire de gaze din Marea Neagră din ultimele decenii, ar permite țării noastre să devină principalul furnizor de gaze naturale al Europei, dacă aceste resurse ar fi exploatate. Depozitul de gazele din perimetrul Neptun, descoperit în urmă cu opt ani de Petrom (care a explorat respectivul perimetru împreună cu ExxonMobil) este estimat la 42-84 de miliarde de metri cubi de gaze. Un alt perimetru din Marea Neagră este deja exploatat de Black Sea Oil & Gas, companie susținută de Carlyle Group, iar primele cantităţi de gaze naturale ar urma să fie livrate anul viitor.