După un an 2020 care a ținut turiștii români între granițele țării, speranțele pentru 2021, când a fost posibile vacanțele peste hotare, erau destul de pesimiste. Numai că românii au ales Delta Dunării cu toate că aveau și alte alternative, semn că această destinație atrage turiști pentru atracțiile pe care le are, nu din lipsa altor variante.

Cifrele pentru sezonul estival care tocmai s-a încheiat arată o creștere a numărului de turiști față de anul anterior cu 34,5%. Mai exact, dacă în 2019 au venit în deltă 83.138 de turiști în perioada ianuarie-august, în 2021 au fost 111.824 de vizitatori. Totuși, turismul este evident marcat de efectele pandemiei pentru că anul etalon al turismului deltaic rămâne 2019, iar în 2021, cifrele arată o scădere cu 10,67% a numărului de vizitatori comparativ cu 2019 când au venit în deltă 125.181 de turiști. Aceste cifrele ne-au fost oferite de Asociația de Management al Destinației Delta Dunării, organizație care a comparat datele oficiale ale Institutului Național de Statistică cu înregistrările făcute de agenții economici membri ai Asociației. Interesant este că aceste date diferă foarte mult de cele prezentate de Administrația Rezervației Biosferei Deltei Dunării (ARBDD) care sunt mult mai mici, în jurul a 40.000 de turiști. O diferență atât de mare între datele operatorilor din turism cu cele ale ARBDD ne-ar putea face să credem că se practică masiv turismul la negru. În replică la datele ARBDD, Cătălin Țibuleac, președintele Asociației de Management al Destinației Delta Dunării, a precizat că datele ARBDD sunt incomplete și false. De fapt, eroarea vine de la faptul că operatorii de turism care sunt obligați să raporteze aceste date la ARBDD, nu o fac decât într-o mică proporție, aproximativ 30% dintre ei achitându-se de această obligație, a mai explicat Cătălin Țibuleac. De aici rezultă că datele ARBDD sunt irelevante dacă ne referim la bilanțul sezonului estival pe întreg turismul deltaic. Deși nu este negată practicarea turismului la negru, ponderea acesteia este mult mai mică, în jurul valorii de 10%, apreciază Cătălin Țibuleac, președintele Asociației de Management al Destinației Turistice Delta Dunării.